Elemente de frânare

BENDIX

Elemente de frânare

Bendix a facut istorie în domeniul sistemelor de frânare: inventarea primului sistem de frânare integral pe discuri pentru o masină produsă în Stalele Unite ale Americii (1962), participarea la proiectul încununat de succes în care expediţia

Apollo 11 a aselenizat pentru prima dată (1969), folosirea pentru prima oară a sistemului ABS pe toate roţile vehiculului (1972). Astăzi, deţinătorul mărcii, compania Honeywell Friction Materials este unul dintre cei mai mari furnizori de sisteme de frânare pentru prima echipare şi pentru aftermarket, cu o cifra anuala de vânzări de 800 milioane de dolari.

Printre ultimele inovaţii din domeniul industriei auto se numără placuţele de frână pe bază de aliaj ceramică/metal şi placuţele de frână pe bază de aliaj de titaniu.

R-BRAKE

Compania reprezinta cel mai mare producator de plăcuţe de frână din Spania, furnizând în acelaşi timp produse de calitate în peste 70 de ţări din lumea întreagă. Aceste performanţe au fost posibile datorită investiţiilor în capacităţi de producţie performante şi în dezvoltarea continuă a cercetării.

Cu cele două mărci pe care le deţine (Icer şi R-Brake), s-a impus pe piaţa pieselor de schimb auto prin multitudinea produselor oferite (acoperă 98 % din autoturismele produse în Europa) şi prin excelentul raport calitate-preţ.

Placuţele de frână R-Brake sunt 100% fără conţinut de asbest şi metale grele, ceea ce a condus la omologarea lor la nivel european. Deasemenea, compania este astăzi prima în ceea ce priveşte numărul de repere destinate autocamioanelor, pentru care s-a obţinut certificarea ECE R90.

Alte produse din categoria "Piese Auto"
English   
Anvelope la domiciliu

Comandaţi anvelope online şi Com Nico Serv le aduce la dvs. acasă...

citeşte mai mult

 

Magazin Bucuresti
Locatie Service Auto

Com Nico Serv
Bd. Iuliu Maniu nr. 594, Sector 6
Tel: 0726.694.217

Afacerimagazin piese auto